luni, 14 aprilie 2008

Liga primelor

Prima este cuvantul cel mai des auzit in acest final de sezon din Liga 1. Prima de victorie, prima de obiectiv, prima la pachet, pentru mai multe victorii sau un numar minim de puncte in urmatoarele x meciuri, si mai ales prima pentru incurcarea rivalilor. Toate au facut ca sume precum 10 mii de euro / jucator sa fie aruncate in paginile ziarelor inaintea fiecarei etape. Si nu numai la Steaua sau CFR, ci si la echipe de rangul doi, cum este cazul lui FC Vaslui. Daca facem un calcul, un astfel de bonus inseamna aproximativ 150 de mii de euro, strict pentru cele 90 de minute in cauza. O suma deloc nesemnificativa. Daca promisiunile financiare se mentin la acelasi nivel pentru zece meciuri dintr-un sezon, cheltuiala ar ajunge la 1,5 milioane. Si asta, fara salarii, transferuri si restul costurilor pe care le presupune o echipa. Greu de suportat, dar spre asta se indreapta Liga 1.

Dincolo de suma, exista insa o realitate nevazuta de multi. A spus-o Gabi Balint, la Sport.ro. "Fie ca ii dai o mie de euro, fie ca ii dai 10 mii, un fotbalist joaca la fel". PENTRU CA ASTA E VALOAREA LUI !!!. Patronii mizeaza pe sumele oferite in plus, fata de salariu, ca sa fie siguri ca jucatorii se intrebuinteaza la maximum. Dar peste un anumit nivel jucatorii tot nu vor putea sa treaca. S-a vazut asta in LC, cu Steaua. De asta in campionatele puternice nu exista prime de meci, ci doar de obiectiv.

Cat despre primele indirecte, aparent nevinovate, acestea creeaza obligatii in sezoanele viitoare si sunt doar primul pas spre primirea banilor si inaintea meciului direct cu echipa celui care te-a platit.

Niciun comentariu: